Editorial CTP! **Nevoia de Nadal

Editorial CTP! **Nevoia de Nadal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tot felul de cretineți sau așa-ziși iubitori ai tenisului sau așa-ziși fani Federer abia își mai încap în piele de bucurie: ai văzut, ți-am spus eu că Nadal o să cadă în nas, nu se putea să nu se rupă pe undeva la cum juca, are genunchii varză, e terminat, vine iar Federer pe locul întâi. Acesta e un simțământ puternic: rivalul favoritului tău să-și frângă gâtul dacă se poate, e foarte bine, e ca o victorie personală. Maxima lui exprimare în tenis s-a petrecut în 1993, când un neamț a înțepat-o cu un cuțit pe Monika Seles pentru că nu mai suporta înfrângerile lui Steffi Graf în fața explozivei jucătoare ex-iugoslave.

În România zilelor noastre fenomenul depășește sportul: unul dintre sentimentele cele mai sincere și curate de pe la noi e bucuria pe care ți-o dă calea liberă obținută prin nenorocirea altuia. Sunt prea mulți cei care, atunci când cineva le stă în cale, când îi calcă pe nervi, când îi înfrânge în confruntările directe, își doresc să-l vadă pe respectivul dat afară, ajuns la sapă de lemn, damblagiu, schilod, mort. E uimitor câți români visează nenorocirea și moartea altora din interes personal: o statistică a bilețelelor puse în altarul bisericii, la icoana Maicii Domnului, ar da rezultate teribile: de mii de ori „să moară Geta și să se întoarcă Nelu la mine”, „să crape ăl bătrân și să-mi lase casa”, „Doamne, dă-i o boală grea lui Ionescu, să pot să avansez și eu în schemă”. Dacă Cel de Sus ar da curs tuturor acestor solicitări, ar fi genocid pe teritoriul întregii țări.

Până la ora când scriu, Roger Federer n-a declarat nimic oficial în legătură cu retragerea lui Rafael Nadal, nr. 1 mondial și campion en-titre, de la Wimbledon. Dar, cu siguranță, Roger nu se bucură ca fanii lui pârâți din România. Prințul elvețian știe ce înseamnă Nadal pentru tenisul mondial și ce înseamnă Nadal pentru Roger Federer, jucătorul nr. 1 al tuturor timpurilor. Fără Nadal, care i-a stat în cale ca o stâncă, Federer n-ar fi ajuns poate la dramatismul și strălucirea jocului său din ultimii ani, culminând cu câștigarea Roland Garrosului. Fără Nadal, atâtea și atâtea partide epopeice, urmărite cu sufletul la gură ore în șir, n-ar fi existat. Mărind suprafața de joc activă cu câțiva metri buni, datorită condiției fizice nemaivăzute și voinței lui uneori supraomenești cu care a retrimis în teren mingi pierdute decenii de-a rândul, Nadal forțează apariția unor jucători care să-l poată învinge lovind mai iute și mai tare și duce tenisul înainte. E un motiv să-l disprețuiești pentru că a făcut asta cu prețul genunchilor săi?

Momentul critic pentru „Rafala” Nadal cred că a fost întâlnirea cu Novak Djokovici din semifinala de la Madrid. Doar comentând meciul din studio eram istovit după cele 3 seturi întinse pe 4 ore, cu victoria trecând de nenumărate ori de la sârb la spaniol și invers, până în ultima clipă. Ce să mai spui de Nadal, câștigător al unui meci pe care scria Djiokovici, depășind însă linia roșie a rezistenței umane, dus de voință mai departe decât de trup?

Am fost și rămân un îndrăgostit de Federer. Și tocmai de aceea, dacă aș fi credincios, m-aș ruga pentru sănătatea lui Rafael Nadal.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×